Lacăte de interior
„Pentru ce am nevoie de lacăt?” este prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui. Dacă răspunsul presupune necesitatea de a securiza uși, mobilier, cutii sau alte lucruri care se găsesc în interiorul unei clădiri sau incinte, atunci devine clar că nu e nevoie de un lacăt cu tratament suplimentar pentru condiții meteo schimbătoare. Așa încât îți rămâne de analizat gradul de securitate anti-efracție pe care îl dorești de la produs.

Există o mare varietate de lacăte de interior, fie că vorbim de cele de bază, din alamă, sau cele mici pentru bagaje (menite a feri de ochii curioșilor conținutul, neavând rol anti-efracție), fie că ne referim la lacăte mai robuste, din oțel sau inox, cu chei mai performante sau cu cifru sofisticat. Modul de descuiere, cu cheie sau cifru, ține strict de preferința ta – de exemplu, în cazul cifrului, oricine cunoaște combinația poate deschide lacătul, nefiind nevoie de multiplicarea mai multor chei (reversul medaliei este că cifrul poate fi uitat, la fel cum cheile pot fi pierdute...).

În general, lacătele de interior sunt mai accesibile decât cele de exterior, în primul rând deoarece nu necesită tratamente speciale, iar apoi pentru că, oricum, spațiile în care sunt folosite sunt și ele, la rândul lor, securizate cu diverse soluții. O categorie aparte sunt lacătele de bagaje TSA (Transport Security Administration) – acestea au o încuietoare specială, ce poate fi descuiată de angajații Autorității Americane pentru Siguranța în Transporturi în cazul controalelor aleatorii, evitându-se astfel deteriorarea încuietorii sau chiar a bagajului.

Lacăte de interior

Lacăte

Lacăt cu cifru, FANTASY 1 (inimioară)

108001
Produs disponibilÎn stoc
21,51 lei
Corp aliaj turnat. Toartă oțel nichelat. Mecanism cu 3 inele. Cifru resetabil, 1.000 de combinații numerice posibile. Diverse culori și forme fun. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cifru, NOMAD cu clapetă

108003
Produs disponibilÎn stoc
16,26 lei
Corp și toartă din aliaj turnat. Mecanism cu 3 inele. Cifru resetabil, 1.000 de combinații numerice posibile. Diverse culori și forme fun. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cifru și cablu, FANTASY 4 (gentuta)

108004
Produs disponibilÎn stoc
23,08 lei
Corp aliaj turnat. Cablu oțel. Mecanism cu 3 inele. Cifru resetabil, 1.000 de combinații numerice posibile. Diverse culori și forme fun. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cifru, FANTASY 6 (disc)

108006
Produs disponibilÎn stoc
16,78 lei
Corp aliaj turnat. Toartă oțel nichelat. Mecanism cu 3 inele. Cifru resetabil, 1.000 de combinații numerice posibile. Diverse culori și forme fun. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cifru, NOMAD triunghi

108007
Produs disponibilÎn stoc
18,03 lei
Corp și toartă din aliaj turnat. Mecanism cu 3 inele. Cifru resetabil, 1.000 de combinații numerice posibile. Diverse culori și forme fun. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cifru, FANTASY 8 (porcușor)

108008
Produs disponibilÎn stoc
24,63 lei
Corp aliaj turnat. Toartă oțel nichelat. Mecanism cu 3 inele. Cifru resetabil, 1.000 de combinații numerice posibile. Diverse culori și forme fun. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cifru, FANTASY 9 (căluț)

108009
Produs disponibilÎn stoc
18,03 lei
Corp aliaj turnat. Toartă oțel nichelat. Mecanism cu 3 inele. Cifru resetabil, 1.000 de combinații numerice posibile. Diverse culori și forme fun. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cifru, NOMAD, cu cablu extensibil

108010
Produs disponibilÎn stoc
32,67 lei
Corp din aliaj turnat. Cablu oțel extensibil, învelit în PVC negru. Mecanism cu 3 inele. Cifru resetabil, 1.000 de combinații numerice posibile. Diverse culori și forme fun. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cifru, NOMAD oval

108011
Produs disponibilÎn stoc
16,78 lei
Corp și toartă din aliaj turnat. Mecanism cu 3 inele. Cifru resetabil, 1.000 de combinații numerice posibile. Diverse culori și forme fun. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, HAPPY LOCKY, 30 mm (albastru)

109001
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, HAPPY LOCKY, 30 mm (roșu)

109002
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, HAPPY LOCKY, 30 mm (verde)

109003
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, HAPPY LOCKY, 30 mm (violet)

109004
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, CH’TIOTE MEUH 5, 30 mm

109005
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, CH’TIOTE MEUH 6, 30 mm

109006
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, CH’TIOTE MEUH 7, 30 mm

109007
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, CH’TIOTE MEUH 8, 30 mm

109008
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, LINE SPORT 1, 30 mm (tenis)

109010
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, LINE SPORT 1, 30 mm (baschet)

109011
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, LINE SPORT 1, 30 mm (rugby)

109012
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Lacăte

Lacăt cu cheie, LINE SPORT 1, 30 mm (fotbal)

109013
Produs disponibilÎn stoc
30,14 lei
Corp din oțel. Toartă din oțel cimentat nichelat. Mecanism cu pini. Închidere simpla. 3 chei din oțel nichelat. Finisaj lăcuit. Potrivit pentru copii.
Se afiseaza 1-24 din 210 produs(e)

Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Te rugam sa citesti mai multe pe pagina de Politica GDPR si sa iti exprimi acordul privind Politica de Cookie-uri